Despre dictionare si originile lor
Le poti gasi peste tot: de la tarabele din colt de strada cu carti second hand, pana la librariile cele mai versate din oras. Uneori iti incap in buzunar si costa doar cativa leuti, alteori ai impresia ca un intreg copac a fost taiat pentru tiparirea unui exemplar, iar pretul este pe masura. Ii rasfoim paginile ca si cum ar fi cea mai inteleapta dintre carti, cautand cu interes cuvintele dintr-insa de nenumarate ori pe parcursul vietii noastre. Nu, nu este vorba de Biblie, ci de ceva mult, mult mai banal si mai comun: de dictionarul explicativ al limbii romane. De fapt, este vorba de orice dictionar, din orice limba. Sunt la fel de cautate, de apreciate si de raspandite.
Pentru niste volume cu atata putere asupra noastra, este fascinant sa aflii ca primele sunt datate inca dinaintea erei noastre si apartin Imperiului Akkadian. Acestea contineau liste bilingve de cuvinte din akkadiana si summeriana. Primul dictionar englezesc dateaza de acum 400 de ani si a fost un dictionar monolingv. Inainte de acesta, in majoritatea tarilor europene se puteau gasi doar dictionare latine, pentru ca latina era limba oficiala in biserica si invatamant. DEX-ul nostru binecunoscut si spre care ne intorcem cu incredere de fiecare data, isi are originile in lucrarile de lexicografie de la incepututl secolului 20. S-au inregistrat si inainte dictionare, insa majoritatea bilingve, iar cele monolingve nu au fost acreditate de Academia Romana. Primul de acest gen a fost un dictionar roman-rus, aparut in 1789.
Primele incercari de concepe un dictionar explicativ al limbii romane au fost de-a dreptul esuate, datorita faptului ca atat gramatica , cat si lexicul propriu zis erau extrem de latinizate. Nici nu va imaginati cat de intensa si de enorma a fost munca realizarii primului DEX si prin cate incercari esuate s-a trecut. Un dictionar intreg avizat de Academia Romana si actualizat ca sa corespunda normelor limbii actuale a fost eliberat doar in anul 1975. S-a dorit ca acesta sa fie litera de lege cand vine vorba de lingvistica romaneasca, si asa a si ajuns. De el se leaga numele celei care a ajuns sa fie supranumita”mama DEX-ului” Luiza Seche.
A fost o vreme in care dictionarele erau adevarate enciclopedii, cuprinzand mult mai mult decat cuvinte si explicatiilor lor. Erau carti gigantice cu ilustratii, declinari si reguli gramaticale sau exemple de folosire, ba chiar si traduceri fonetice. In epoca moderna, desi toti ne bucuram sa avem un DEX, sau un Oxford Dictionary acasa, s-a realizat nevoia impetuoasa de a dezvolta dictionare bilingve de buzunar sau monolingve specializate. Prima categorie avea urmatoarele cerinte: dictionarele sa fie mici, usor de transportat si de lucrat cu ele, si sa contina cele mai uzuale fraze si expresii dintr-o limba. Erau folosite exclusiv la invatarea rapida a limbilor straine. Odata cu acestea au aparut si ghidurile de conversatie, iar mai tarziu manualele propriu zise. Cartile din cea de-a doua categorie erau mai rar folosite de mase si mai des intr-un cadru stiintific – educational. Acestea se limitau la un vocabular specializat sau la reguli gramaticale de un anumit tip. Din categoria lor s-au desprins mai taziu si dictionarele literare si artistice.
Astazi exista pe piata numeroase tipuri de dictionare si in general le gasim oriunde sunt si carti. Au aparut si o multime de formate online ale acestora, insa multi preferam sa tinem in mana un volum, mai ales daca acesta si-a creat o reputatie. Pentru acestia din urma, librariile vor afisa mereu pe rafturile lor o selectie de dictionare atent concepute pentru a satisface chiar si nevoile celor mai pretentiosi cititori.
