Proprietăţi terapeutice ale ceaiului negru

Ceaiul negru – minunat pentru ten şi minte – se bucură de privilegiul de a avea şi proprietăţi terapeutice, datorită cărora consumatorii obişnuiţi ai acestui produs se pot considera, cu adevărat, mai norocoşi.
Motivul pentru care majoritatea consumatorilor de ceai negru aleg să bea această licoare este, desigur, procentul ridicat de cofeină pe care îl conţine, fără a ajunge, însă la nivelul celui ce poate fi găsit în cafea. Astfel, acesta ajută în lupta contra oboselei, dar şi la o mai mare concentrare, lăsând sistemul imunitar să îşi joace rolul. Mai mult, prin proprietăţile sale, acesta măreşte capacitatea organismului de a lupta contra organismelor patologice şi distruge viruşii ce se transmit pe cale orală.
În caz de boli respiratorii si digestive, ceaiul negru este un aliat de nădejde, datorită taninei pe care o conţine. De aceea, cel mai înţelept pas pe care îl puteţi face atunci când răciţi – şi, cu toţii ştim cam cât de controversat este începutul primaverii, din acest punct de vedere – este să vă preparaţi o ceaşcă de ceai negru, în care să adăugaţi, după preferinţă, câteva picături de lămâie sau lapte.
De mii de ani, acest produs este folosit în China ca şi digestiv. Şi de această dată, tot teina este cea care joacă un rol major. Prin descreşterea activităţii intenstinale, o singură ceaşcă din această licoare vă pune la adăpost de neplăcutele momente ale unor probleme ale tractului, precum diareea sau constipaţia. Polifenolii din ceai, în general, sunt indicaţi pentru tratarea diferitelor boli ale acestui organ, deoarece reduc inflamaţia lui.
Se presupune că fitochimicalele care se găsesc în plantele consumate sub formă de ceai, întăresc sistemul osos şi cel muscular. S-au făcut suficiente cercetări în această privinţă, care au arătat o corelaţie foarte puternică între sănătatea consumatorilor şi acest obicei.
În concluzie, dacă nu sunteţi convinşi, încă, de faptul că ceaiul negru este o alegere alimentară înţeleaptă, poate că argumentul că acesta este un combatant în lupta anti-cancer, prevenind şi scăzând considerabil riscul de apariţie a sa, vă va convinge.
Şi, chiar dacă nu ar fi aşa, cu siguranţă, nu poate fi un moment mai plăcut în viaţă, decât să bei o cană de ceai alături de persoana iubită – pentru că acesta are, în primul rând, proprietăţi terapeutice asupra sufletului, aşa cum şi cititorii noştri ne-au arătat în fotografiile lor!